Cel mai bun psiholog e un prieten beat !
Citate despre Prietenie - Cele Mai Inspiratoare Afirmații despre Prieteni
Prieteni, prietenie
Citate și aforisme despre prieteni. Cauți un citat sau o descriere pentru o poza cu prieteni? Aici găsești cele mai frumoase citate despre prieteni și prietenie.
Spune-mi cine sunt prietenii tai si am sa-ti spun cine esti tu
Prietenul fals e mai periculos decat un dusman
Singura prietenie de preţ este cea care s-a nascut fără motiv
N-am uitat nici macar o clipa, chiar daca ai plecat noi inca suntem o echipa!
Majoritatea prietenilor sunt ca umbra. Apar decat atunci cand e soare
Ce numesc eu prieteni seamănă cu o barcă mică, dacă mă duc la fund, mă bazez că mă ridică!
Dintre toți cei care vor intra în viata mea, numai prietenii adevărați vor lăsa urme în inima mea!
O prietenie strânsă și un suflet imens eram copii și legam ceva ce poate nu credeam ca va ajunge departe, am trecut prin toate fie zi sau noapte!
Adevărații prieteni nu sunt aceia care te urmează în șir indian, ci aceia care iți arată greșelile și îți rămân alături orice s-ar întâmpla.
Un prieten adevarat e acela care iti accepta trecutul, te sprijina in prezent si te incurajeaza in viitor.
Un prieten adevarat crede in tine atunci cand tu ai renuntat sa mai speri.
Sa porti mereu in gand … Sa porti o vesnicie , Acest cuvant frumos numit PRIETENIE.
Adevarata prietenie este ca sanatatea. Valoarea ei este rar apreciata pana cand nu ai pierdut-o…
Cortina uitarii nu va cadea niciodata peste minunatul decor al prieteniei sincere, chiar daca scena a luat sfarsit.
Prietenul e cel ce te ajuta sa te ridici cand ai cazut intr-o prapastie din care nu mai crezi ca iesi…
Eu nu sunt persoana care iti va spune: "Langa mine va fi totul bine"… sunt persoana care iti va spune: "va fi si bine si rau dar eu mereu voi fi alaturi"
Cea mai bună prietenă este cea care îți spune de câteva ori pe zi: "ești o proastă " , iar apoi adaugă: "nu degeaba suntem prietene"
Cine este prieten cu toti nu este prietenul nimanui
Oricine te poate face să zâmbeşti sau să plângi, dar e nevoie de cineva foarte special care îţi împrumută un zâmbet de-al lui când deja ai lacrimi în ochi
Impreuna trecem peste tot. Ca o prietenie trece si prin foc
Cand simți că te doboară. E bine să știi că e cineva care face durerea să nu mai doară. Care te face să zâmbești. Un prieten scos din file de povești
Putem spune ca ne stim din totdeauna. In momente grele ne-am intins una alteia mana
Prietenia poate fi măsurată doar în amintiri, râsete, pace şi iubire
A trecut atata vreme si inca n-au disparut, Rasa de prieteni falsi ce n-as fi vrut sa-i fi avut fiecare zi invat cate ceva, pierd un prieten, capat altul, cunosc o persoana, nu recunosc alta. Vor exista mereu oameni care ma vor rani, asa ca trebuie sa-mi pastrez increderea si doar sa am mai multa grija in cine am incredere si a doua oara!
Știu, ca amici ne înțelegem mult mai bine, dar ce rost au toate astea dacă nu ești lângă mine?
Un om fără nici cea mai mica urma de teama este un tovarăș mai periculos decât un las
Un prieten adevarat e greu de gasit, si mai greu de parasit si imposibil de uitat.
Sunt inconjurata de ingeri. Ii numesc simplu PRIETENI.
Prietenia este ca relatia dintre mana si ochi. Cand mana se raneste, ochii plang. Si cand ochii plang, mana le sterge lacrimile.
Cand nu mai am putere inchid ochii si realizez ca prietenii mei imi sunt energia mea.
Nu contează în ce manieră ne-am împrietenit. Contează că suntem de nedespărțit!
Prietenii trainici sunt cu adevarat una dintre bogatiile vietii
Deci nu mă mai întreb dacă e posibil să am noroc când eu ma închin unui prieten invizibil
Dintre toate prietenele care le-am cunoscut tu esti cea pe care nu vreau s-o uit. Si daca mor inaintea ta, voi ajunge in rai si te voi astepta
Şi cei slabi, dacă-s uniţi, devin puternici
Umorul constituie o forţă. Nimic nu uneşte mai mult oamenii ca râsul
Nu da explicaţii. Prietenii tăi nu au nevoie iar duşmanii nu te vor crede!
Nu sunt perfectă ! Nici n-am zis că sunt. Doar că persoanele ce țin cu adevărat la mine mă vor accepta așa cum sunt
Definiția unui prieten: persoana care spune lucruri frumoase despre tine atunci când nu ești de față
Dacă vei cădea voi încerca să te ridic… dacă nu pot, mă voi așeza lângă tine…
La orice oră, fie zi sau fie noapte, e gata să mă ajute și cu vorbe, și cu fapte!
Te întrebi de ce „prietenii” nu te caută? E simplu, lor le e bine! Dar când au nevoie de ceva : -„Vaiiii , ce dor mi-a fost de tine”!
Doar prietenii adevărați îți văd lacrimile chiar dacă afară plouă
Mulți rostesc cuvântul `Prietenie`, Dar puțini îl înțeleg.
Astăzi cazi, te ridici, mâine-ți trece… Iți amintesc ca unde-s doi puterea creste. Că împreună trecem peste tot… Ca o prietenie trece și prin foc!
Nu vreau un prieten care să îmi zică.. „E totul bine”.. vreau unul care să-mi zică „Nimic nu e bine, lumea se duce dracu, dar eu sunt și rămân aici cu tine!
Și fanii și dușmanii apar când ești pe val. Un prieten veritabil te-ar ridica și din canal!
Deseori dușmanul se deghizează în prieten pentru a lovii mai bine!
Prietenii adevărați sunt aceia care se ceartă , dar imediat se împacă!
O spun doar ca un fapt pe care nu-l comentez: dacă toți oamenii ar ști ce spun ceilalți despre ei, n-ar mai exista în lume nici măcar patru prieteni.
Cel mai frumos cadou nu îl găsești în magazine, ci în inimile prietenilor tăi adevărați!
Prietenia nu constă în cantitate, ci în calitate!
Tu eşti prietena mea, ne ştim de când eram mici, deşi au existat multe piedici noi suntem încă aici!
Prietenii adevărați îmi spun mie: Nu e totul perfect! Dar o sa fie!
Cel mai bun motiv sa mergi la scoala: prietenii.
Au trecut problemele au trecut anii grei, acum am prieteni si fericirea mea vine cu ei
Cred in puterea mainii ce o strange pe alta, in clipe de durere si in miracolul zambetelor si imbratisarilor spontane
El nu ma dezamageste… nu ma minte si ma iarta, arata-mi tu o persoana mai minunata
Prietenia dintre noi să n-o lăsșm să piară, să fie ca un vis frumos al anilor de școală
În unele momente credeai că ei sunt ce ai tu mai scump pe lume, dar când ai avut nevoie de ei… ghici ce… au dispărut așa cum dispare curcubeul după ce soarele este înghițit de nori
Știi când ține cineva cu adevărat la tine? Atunci când nu se lasă mereu căutat… când și la cele mai banale discuții e mereu atent atunci când tu îi zici ”pleacă” și rămâne… Uneori, aș avea nevoie de niște pastile care să rezolve totul! Să șteargă sentimente, amintiri, să vindece rănile de pe inimă și să mă facă să uit de toate problemele
În viață înveți cele mai importante două lucruri: niciodată să nu-ți abandonezi prietenii la greu și întotdeauna să-ți ții gura.
Și ca-n fiecare vară, tot ce vreau e să stau cu prietenii pe-afară!
Cand iti va fi bine, voi veni langa tine doar daca ma vei chema. Cand iti va fi rau voi fi langa tine indiferent de dorinta ta.
E mult mai usor sa transformi prietenia in dragoste decat dragostea in prietenie.
Prietenia este cu siguranta cel mai bun pansament pentru durerile provocate de dragoste.
Persoana iubita este ca o ciocolata – cu nimeni nu vrei s-o imparti.
O fetiţă de 5 anişori şi-a întrebat fratele mai mare: « ce e "iubirea" ? » El i-a răspuns: « Iubirea e atunci când tu îmi furi ciocolata din ghiozdan în fiecare zi şi totuşi .. o ţin în acelaşi loc mereu…
Un băieţel şi o fetiţă plângeau .. Cineva-i întreabă : De ce plângeţi ? Fetiţa : Păpuşa mea s-a rupt .. Băieţelul : Păpuşa mea plânge!
De regula in spatele cuvintelor … "pur si simplu ti-am scris, pur si simplu te-am sunat, pur si simplu ne primblam" … se ascund lucruri deloc simple.
Si cand crezi ca nimic nu-si mai are rostul, apare cineva si schimba totul!
Iubeste-i pe cei greu de iubit. Lasa ca dragostea sa treaca cu vederea greselile si defectele celorlalti, si crede intotdeauna ce este mai bine despre ei si nu iti pierde niciodata speranta in ei
Deși am trecut prin multe, suntem încă împreuna. Caci nu poți sa cazi, când ții pe cineva de mana
Doamne, ai grijă de persoanele pe care le iubesc!
Oamenii care au amintiri comune – nu pot fi străini!
Pretuieste acum! dar nu peurma…
Nu ignora persoana careia ii pasa de tine. Pentru ca intr-o zi vei realiza ca ai pierdut luna, incercand sa numeri stelele…
Atunci când într-adevăr contezi pentru cineva, acea persoana îşi va face timp pentru tine mereu, fără minciuni, scuze si promisiuni.
Adevaratele valori in viata sunt cele ce transcend ceea ce vedem si simtim. Ele sunt daruri de la Dumnezeu ce tin de spirit, cum ar fi: bucuria, prietenia si dragoste
Nu exista nici prietenie si nici dragoste acolo unde nu exista respect si sinceritate
Nu uita… candva ne vom revedea si ne vom aminti lucrurile pe care le faceam cand eram doar 2 copii…
Unii te petrec pentru a se convinge ca ai plecat. Altii te petrec pentru a micsora timpul despartiri
Și e doar o prietenie pierdută, că încrederea în tine e demult dispărută.
Daca ai nevoie de prietenia mea si ne despart 100 de pasi, fa tu primul pas si le voi face eu pe celelalte 99 pentru tine.
Pe cine ai langa tine acum tu sa bagi de seama …ca daca dispare miine …ai sa vezi ce mult inseama…
Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii. – Aristotel
Prietenia e un ocean pe care multi vor sa il strabata, dar pana la malul celalalt majoritatea se ineaca
Un prieten adevărat îţi corectează greşelile, nu le laudă. Acel prieten rămâne lângă tine toată viaţa
Atunci cand il lauzi pe Dumnezeu, esti mai aproape de El, iar cand ii lauzi si apreciezi pe cei din jurul tau, esti mai aproape de ei
Prietenii si rudele au privilegiul de a fi mai nesuferiti decat ceilalti oameni – Jerome K. Jerome
O prietenie care ia sfârșit n-a existat de fapt.
Prietenia sfarseste acolo unde incepe neincrederea.
In viata nu conteaza unde te afli, ci pe cine ai alaturi.
Nu da explicaţii niciodată pentru că prietenii tăi nu au nevoie de ele iar duşmanii tăi oricum nu te-ar crede!
Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri
Vrei bani? Banii n-o să cadă din cer! Vrei prieteni? Învață să vorbești sincer! Vrei respect? Învață să respecți, sa oferi! Trebuie să meriți tot ce ai! Să câștigi nu să ceri!
Marea este prietenul meu devotat. Ca un câine înțelegător și tăcut. Marea m-a readus la viață de mai multe ori.
Prietenia cu un bărbat frumos este o baladă romantică. Acest lucru nu se întâmplă în viața reală.
Un frate poate să nu fie întotdeauna un prieten, dar un prieten îți este întotdeauna un frate.