Unii beau de fericire, unii beau de tristețe iar alții beau de dimineață.

În ochii tăi… Am avut tot ce nu mai pot să mai întorc.

Prima moarte e mai grea, după care înfruntăm orice pericol!

Pentru fiecare bucurie vom gusta și amarul…

Tot mai puțină – natură înconjurătoare. Tot mai mult – mediu înconjurător.

Trebuie să facem distincția între ceea ce este dăunător direct pentru om și ceea ce distruge în mod indirect casa noastră comună – Pământul.

Omul suferă. Suferă mult, dragii mei prieteni. De ce? Pentru că suntem orfani: suntem în dezacord cu mama-natură, suntem în conflict cu tatăl-pământ și separați cu tristețe de surioara-pădure.

După cum bate vântul, va începe curând ploaia. Ploaia este bună, va curăța puțin oceanul. Cine știe, poate într-o zi și peștii se vor întoarce.

Nimic nu transformă atât de mult un om într-un animal, precum incapacitatea de a iubi și de a compătimi.

Privirea mea s-a îndreptat spre nori. Nu mai auzeam zgomotul mulțimii. Și m-am gândit că această lume este oricum condamnată: ei vor continua să o polueze – din prostie, din lăcomie, din neînțelegere.

Dorința de a obține plăcerea acum și aici, va fi întotdeauna mai puternică decât vocea conștiinței. Pe oameni nu îi oprește nici măcar frica că proprii lor copii nu vor avea cu ce să respire.

Mă irită un lucru: înainte de a ne distruge pe noi înșine, vom distruge planeta.