Îmbătrânind oamenii, se întorc în copilărie.
O persoană îmbătrânește nu când ajunge la bătrânețe, ci când încetează să mai fie copil.
Dacă în copilărie ai fost o fată ascultătoare, liniștită și harnică, atunci până la vârsta de 19 ani vei dori cu siguranță să corectezi toată nedreptatea situației și să compensezi timpul pierdut.
În copilărie, timpul se întinde și apoi – hop! – și ai deja 50 de ani, singura amintire este o cutie ruginită.
Uneori din toate puterile vreau să-mi uit copilăria. Pentru că copilăria este momentul în care faci cea mai mare parte din greșeli.
Copilăria este momentul în care poți să faci greșeli de neiertat și să speri că vei fi iertat.
Am înțeles de ce oamenii furioși devin pirați. Când ești supărat pe această lume, este mai bine să o privești cu un singur ochi și să vezi doar jumătate.
Poate că cel mai cumplit moment al învățării este când îți dai seama că tatăl tău este o persoană obișnuită din carne și oase.
Păstrăm desenele din copilărie, dar ne aruncăm visele. Unde este logica?
Copilăria este un lucru foarte înfricoșător. Îmi doream să fiu astronaut. Dar astronauții nu mai zboară spre lună.
Copilăria este ceva ce am pierdut în timp, dar am păstrat în suflet.
Acum știu că copilăria durează foarte mult. Apoi viața trece repede și începe bătrânețea. Bătrânețea este momentul în care îți amintești de copilărie.
Poartă mereu copilăria cu tine și nu vei îmbătrâni niciodată.
Sinceritatea dispare odată cu copilăria.
În visele noastre, întotdeauna suntem cu un picior în copilărie.
Nu-mi plac copiii. Nu-mi plăceau copiii, chiar și atunci când eram și eu un copil.
Faptul este că la mulți copii li se spune că ei sau visele lor nu există sau nu sunt importante, pur și simplu pentru că sunt încă mici. Și … și știi ce? Mulți copii vor crede dacă le vei spune asta. Mi s-a spus asta mereu, dar am decis să nu îi cred.
Fiecare monstru a fost odată copilul cuiva.
Nicăieri și niciodată, în niciun oraș din lume, crede-mă, este adevărat, stelele nu sunt la fel de strălucitoare și luminoase ca în orașul unde ai copilărit.
Copilăria este ceea ce încerci să depășești toată viața!
A învăța să iubești, a învăța să fii bun, trebuie încă din copilărie.
M-am convins că o persoană ar trebui să fie educată din copilărie într-un spirit religios. În aceasta este mântuirea.
Ne-am grăbit înainte atât de repede încât ne-am lăsat memoria în urmă, ne-am luat o viteză nebună, ca niște oamenii care nu pot pierde nici o secundă.
Toate aceste lucruri care lasă o urmă în copilăria noastră ne fac să fim cine suntem.
În copilărie, totul pare veșnic, de neuitat, copilăria umple întreaga lume cu ea însăși, apoi se termină brusc și ajungi să arunci pământul pe sicriul tatălui tău și îți dai seama că nimic nu este veșnic.
Copilăria, trecutul – nu poate fi vindecat.
Lasă copilăria să se maturizeze singură în copii.
Când sunt acasă, îmi doresc întotdeauna să merg acasă. Poate pentru că acasă este – în copilărie, poate acasă sunt amintirile. Sau poate că acasă este locul în care te simți fericit.
La un moment dat în viața noastră, ni se spune că este timpul să renunțăm la copilărie, doar că nu știm când se va întâmpla acest lucru. Cuiva i se spune asta la 18 ani, iar cuiva abia la 40, dar li se spune tuturor într-un final.
Am avut o copilărie interesantă, veselă, fericită. Nu am stat niciodată liniștit și m-am lăsat condus de vise. Faceam ceva tot timpul. Și apoi sa întâmplat ceea, la ce nici nu am visat.
Oamenii, chiar și cei mai mulți adulți, trăiesc, în fiecare minut așteptând ceva miraculos care se poate întâmpla în viața lor. Cei mai mulți se rușinează de acest lucru și îl ascund de ceilalți, iar cei care nu îl ascund sunt numiți excentrici și ciudați doar pentru că au curajul să rămână copii și să nu se mintă pe ei înșiși sau pe ceilalți.
Ne pierdem copilăria, dorind să devenim adulți, iar când creștem, ne petrecem toată viața încercând să nu îmbătrânim.
Din păcate, o persoană uită foarte repede ce a gândit și cum a perceput lumea din jurul său în copilărie și cât de interesantă și uimitoare a fost lumea sa personală, creată de propria imaginație.
Copilăria noastră este scurtă. Se pare că abia ieri te-ai născut, o clipă – și ești deja adult. Asta-i viața.
Așa cum dimineața trebuie considerată cea mai bună parte a zilei, primăvara este cea mai minunată perioadă a anului, la fel și copilăria este cea mai strălucitoare perioadă din viață.
Ceea ce nu s-a dezvoltat în tinerețe va rămâne nedezvoltat pe viață.
În tinerețe, există unele priorități, pentru că, spun ei, încă ai timp, iar mai târziu – alte priorități, dar nu mai poți întoarce timpul înapoi.
Și în fiecare toamnă înfloresc din nou.
Toamna este încântătoare! Sufletul meu este căsătorit cu ea și, dacă aș fi o pasăre, aș zbura în jurul Pământului în căutarea următoarei toamne.
Și o frunză care cade anunță venirea toamnei.
Noiembrie a șters toate culorile, transformând peisajul într-o fotografie alb-negru: veche, palidă, zgâriată până la starea când nu poate fi înțeleasă.
Mă bucur atât de mult că trăiesc într-o lume în care există octombrie!
Iarna este o gravură, primăvara este o acuarelă, vara este o pictură în ulei, iar toamna este un mozaic al tuturor celor trei.
Și din nou toamna miroase a parfumul ei …
– Iubești primăvara și toamna. Aceasta înseamnă că iubești schimbarea, nu stabilitatea.
– Totul este mai simplu – nu-mi place să tai iarba și să curăț zăpada.
Primăvara este prietenă cu vara, iarna cu primăvara – doar toamna este întotdeauna singură!
Prima suflare de toamnă este o adevărată fericire, după o vară fierbinte și sufocantă.
Toamna este cel mai potrivit anotimp pentru a pleca.
Oprește-te, vezi ce gust are vântul …
– Ai putea închide fereastra?
– Credeam că iubești aerul proaspăt.
– Îl iubesc! E toamnă… ea mereu miroase a vise neîmplinite.
Toamna este bună numai dacă vara din suflet încă nu s-a terminat.
Și nu-mi place toamna, când trebuie să aștept. Să aștept persoana fără de care toamna mea se stinge.
În tot acel octombrie mi-am amintit de ei, pentru că în octombrie oamenii se gândesc la locuri îndepărtate și la drumurile care duc acolo.
Când toamna plânge, plouă mereu …
Toamna este momentul în care oamenii singuri, își încălzesc inimile înghețate cu fumul de țigară.
Toamna este anotimpul verificării datoriilor față de trecut …
Uneori mă întreb, ce miros are toamna? Răspunsul meu este – mirosul frunzelor de toamnă și a vinului roșu.
Într-o zi de primăvară, a venit brusc toamna.
Frunzele, ca și oamenii, nu sunt gata să renunțe. Se țin strâns de trecut și, chiar dacă nu pot rămâne verzi, jur că se luptă până la ultima clipă pentru locul care le-a servit drept casă atât de mult timp.
Vreau să văd căderea ultimei frunze. Am obosit să aștept. M-am săturat să mă gândesc. Vreau să mă eliberez de tot ce mă ține – să zbor, să zbor din ce în ce mai jos, ca una dintre aceste frunze sărace și obosite.
Dispoziție de toamnă, închid ochii și dau volumul la max. Dacă mă întreabă cineva, voi răspunde: „Sunt viu, dar dispoziția este tomnatică”.
O singură zi – ca trei toamne.
Nu-mi place toamna. Nu-mi place să privesc cum se ofilesc frunzele pline de viață, după ce am pierdut lupta cu natura, o putere superioară pe care ele nu o pot învinge.
Fără îndoială, primăvara este cel mai minunat anotimp pentru dragoste, iar toamna este cel mai bun anotimp pentru a-ți îndeplini dorințele.
… într-o dimineață posomorâtă de toamnă, ar fi mai bine să te ridici din pat cât mai târziu, să dormi și să visezi, iar după ce ți-ai împlinit somnul, să ceri o ceașcă de ciocolată fierbinte direct în pat și să citești …
– Îți place toamna?
– Ei bine, cum să îți spun. Păsări care migrează, frunze care cad, aș vrea și eu să zbor undeva.
Primele picături au căzut din cer. Erau mici, toamnatice și se aseamănau foarte mult cu viitoarea mea bătrânețe.
Toamna seamănă cu o carte care a fost deja citită, dar a reușit să fie uitată – fiecare pagină este despre ceea ce știi și ceea ce îți amintești, fiecare pagină este o revenire la locul în care ai fost deja.
Te aștept în noiembrie …
Galben, gri, galben închis. Dacă acestea sunt culorile toamnei, atunci se pare că Dumnezeu este un pictor excelent.
Și, în general, mai mult decât orice altceva ador serile liniștite de toamna târziu, când plouă neîncetat.
Ține-ți respirația și expiră toamna, lasă vara să trăiască în sufletul tău, umplând-o cu căldură.
Toamna târziu, vremea este capricioasă și instabilă – ca o femeie care așteaptă mult timp un cadou, o haină de blană din prima zăpadă.
Toamna, cu tine ne-am înțeles întotdeauna.
Această toamna este tristă. Atât de greu; întreaga mea viață, se pare, nu a durat atât de mult ca toamna asta.
Apoi vremea a devenit rea. Astfel, a fost ultima zi de toamnă.
Frunzele roșii de toamnă, în ritmul unui vals, învârtindu-se leneș, își desfășoară dansul de speranță – pentru a renaște în primăvară.
La un moment dat toamna, vine inevitabil un moment în care mirosul de aer capătă brusc proprietățile luminii. Devine orbitor. Strălucitor, omniprezent, sonor, ca sensul tuturor. El este – sensul.
În acea săptămână din octombrie, amândoi au avut o noapte în care au crescut imediat, brusc și și-au luat pentru totdeauna rămas bun de la copilărie …
Vara se termină. Dumnezeu cu ea! Toamna va începe. La urma urmei, o iubești. Văd asta în ochii tăi.
Octombrie, bătrânul octombrie melancolic, tandru, iubitor și trist, și știu că mai devreme sau mai târziu va fi legat într-un buchet perfect de dragoste …
Nu există pe Pamânt nici un lucru pe care să nu-l poți avea – odata ce ai acceptat mental faptul că îl poti obține.
Tu ești sprijinul meu principal și cea mai mare sursă de inspirație a mea.
Odată cu primul frig de toamnă, viața începe din nou.
Puțini sunt destinați să iubească toamna tristă!
Un sentiment stins – asemeni unei frunze ce cade toamna.
Cerul plânge toamna – pentru că moare dragostea.
Am iubit-o atât de profund, atât de complet încât, de fiecare dată când am întâlnit-o, mi s-a părut că renăsc. Am avut nevoie doar ca ea să trăiască, să rămână pe acest pământ, oriunde în lumea asta și să nu moară niciodată. Nu am sperat la nimic, nu așteptam nimic de la ea. Există, iar acest lucru îmi este suficient.
În timp ce se uita la nori și la mare, și-a dat seama că acea femeie era cel mai important lucru din viața lui. Că ea a fost explicația, singurul motiv pentru acele stânci, cerul acela, iarna aceea. Dacă ea nu ar fi acolo cu el, nimic nu ar conta, chiar dacă toți îngerii ar coborî să-l aline, Raiul nu ar avea sens fără ea.
Și încă ceva. Le iert celor dragi ceea ce nu pot să iert la mine. Recent chiar m-am îngrijorat. Înțeleg, orice se poate întâmpla, o faptă nu caracterizează o persoană în ansamblu și nu-mi va schimba părerea despre el, dar nu voi mai putea să-l iubesc ca mai înainte. În mine va apărea un alt cristal de gheață, din care mai apoi va fi posibil de scris cuvântul ETERNITATE. Să lăsăm ceea ce a murit să rămână mort, dar sper că „cenușa devenind cenușă” va da fertilitate celor care încă trăiesc …
Dacă nu poți aduce o femeie la starea de orgasm – adu-o măcar acasă.
De ce mi-ai cerut să am grijă de ea? În lumea asta, mă tem cel mai mult de ea. Și în același timp o doresc mai mult decât orice altceva.
Când te îndrăgostești, asigură-te că persoana pentru care ai sentimente te iubește mai mult decât tu o iubești.
– Ai fost vreodata indragostit?
– De mai multe ori.
– De mai multe ori, nu poate fi numit dragoste …
Iubirea nu poate fi calculată. De ce apare dintr-o singură privire, dintr-o simplă atingere? O respirație sau chiar un miros poate stârni cel mai dureros sentiment.
Când în inima ta trăiește dragostea, te simți ca și cum milioane de particule din tine zboară și strălucesc pe cer. Strălucesc și îți dau speranța de a găsi fericirea. Și toate stelele sunt ale tale.
Am un sentiment minunat – sentimentul că ești o parte din mine, pe care am pierdut-o odată și nu am știut despre asta până nu am găsit-o din nou.
Poate că de asta este capabilă dragostea: te face să fii ceva mai mult decât ești.
Când sentimentele sunt o iubire adevărată și nu o pasiune pe termen lung, spre despărțire ele pot ajunge doar împreună.
În această lume, este mai bine să nu simți nimic, să fii indiferent dar întreg.