Nu pierdeţi timpul căutând obstacole s-ar putea ca ele să nu existe.
Citate și statusuri DIN VIAȚĂ
Citate despre viață, aforisme, dialoguri interesante, citate înțelepte și citate amuzante despre viață. Citate scurte despre viață cu un sens la care poți să te gândești sau să le publici pe facebook sau instagram
[categorii_personalizate]
Gândește la viitor pentru că acolo îţi vei petrece tot restul vieţii, trecutul nu-l mai poţi schimba.
Dacă nu poţi sta lângă un om când îi este greu, nu ai dreptul să stai lângă el nici când îi este bine.
Acesta e cercul vieţii. Unele lucruri mor, ca altele să înflorească. Nu ne putem împotrivi în vreun fel.
La orice trebuie să ai noroc în viaţă dar mai ales la oameni.
Secretul este să-ţi îndrepţi energia acolo unde îţi dorești să ajungi, nu acolo unde nu vrei să fii.
Câteodată sunt de acord cu oamenii doar ca să îi opresc din vorbit!
Într-o zi te vei trezi şi vei conștientiza că nu mai ai timp să faci ce ţi-ai dorit. Fă ceea ce îţi dorești acum!
Oare nu este prea scurtă viaţa pentru a ne îngădui luxul de a ne plictisi?
Când iertăm pe cineva e ca și cum am desface nodul care ne leagă de trecut.
Există suflete pe lumea asta care au darul de găsi fericirea oriunde și de a o lăsa în urmă atunci când pleacă.
Oricând cazi, culege câte ceva de pe pământ.
Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii.
Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oţet.
Eram trist pentru că nu aveam încălțări până când am zărit pe stradă un om fără picioare.
Nu trebuie să bântui prin depărtări căci fericirea se află întotdeauna la un pas de tine, printre lucrurile pe care le poţi atinge doar întinzând mâna.
În viaţă nu contează pașii pe care îi faci, nici încălţămintea pe care o porţi, contează urmele pe care le lași.
Adevărata ignoranță nu este absenţa cunoaşterii, ci refuzul de a o dobândi.
Nu îţi vei schimba niciodată viaţa, până nu vei schimba ceva ce faci în fiecare zi. Secretul succesului se găsește in rutina zilnică.
Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar și când se părea că nu mai este nici o speranţă.
Statul este organizația care oferă cele mai scumpe servicii de cea mai proastă calitate.
Stai în picioare după vânt, furtună, ploi, vreme rea. Mult mai puternic, viața te-a făcut să fii aşa.
Ştii că într-o zi vine şi raza de soare ce schimbă a vieții tale culoare.
De-a lungul anilor, în goana banilor.
Pentru toţi cu care am râs, n-o să plec niciodată
Şi-o să revin cu aceleaşi amintiri de fiecare dată
…că viaţa trimite, mai des la război, mai rar la plăcinte.
Şi fiecare om e un călător,
Ce lasă nişte semne şi e trecător.
Uneori, ce cauți vine când nu cauți.
Omul fericit este acela care stăpânește și munca, și dragostea.
Doar pentru că drumul meu e diferit, nu înseamnă că m-am rătăcit.
Jocul vieţii nu constă atât de mult în a avea o mână bună, câta juca bine o mână proastă.
Nu fi trist, nu fi mânios dacă viaţa te înșeală! Acceptă suferinţa, va veni și timpul tău de fericire, crede-mă.
Dacă nu ești capabil să te iubești pe tine nu vei putea niciodată să iubești pe cineva.
Există fiinţe al căror destin este să se întâlnească. Oriunde ar fi. Oriunde s-ar duce. Intr-o bună zi, se vor întâlni.
Viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce planificăm viitorul.
Viaţa nu este perfectă, dar o poţi face să fie frumoasă
Noi suntem ca și fluturii care dau din aripi pentru o zi și cred că este pentru totdeauna.
Fericirea este alcătuită dintr-un șir de plăceri mărunte.
Fiţi cât se poate de conștienți de faptul că momentul prezent este tot ce aveţi.
Prietenul tuturor nu e prietenul nimănui.
Cu siguranţă sănătatea este mult mai valoroasă decât banul deoarece sănătatea face banul.
Pot rezuma în două cuvinte tot ce am învăţat despre viaţă: merge înainte.
Majoritatea persoanelor își irosesc sănătatea pentru a face avere, apoi își irosesc averea pentru a avea sănătatea înapoi.
Oamenii întotdeauna neglijează ce pot realiza încercând să facă ceea ce nu pot.
Viaţa nu merită trăită în stres. Să uităm de el și să ne bucurăm de micile bucurii ale vieţii.
Frumuseţea rămâne, indiferent de împrejurimile urâte.
Urmărește stelele dar rămâi întotdeauna cu picioarele pe pământ.
Cea mai frumoasă priveliște vine după cea mai grea urcare.
Tot ce are un început are și un final. Acceptă asta și totul va fi bine.