Dumnezeu scrie cu pană de înger.
Citate și statusuri FRUMOASE
[categorii_personalizate]
Dumnezeu nu-şi trage niciodată sufletul, îl oferă necontenit.
Şi chiar dacă vei fi rănit, să accepţi durerea ca pe un dar divin. Pentru că acolo unde nu iubeşte omul iubeşte Dumnezeu şi, dacă nu renunţi niciodată la iubire, nici Dumnezeu nu renunţă la tine şi îţi va da într-un final ceea ce meriţi.
Adevărata iubire începe cu lacrimi vărsate pe altarul singurătăţii.
Amintirile – hainele vechi care se destramă la fiecare plângere.
Amintirile miros a iarbă cosită.
Inima, fereastra sufletului care cheamă repetat cerul.
Dumnezeu, ambasadorul lacrimii mele pe lângă inima ta.
Zâmbetul – floarea eternităţii dăruită efemerului.
Toate visele lumii pot încăpea într-o lacrimă.
Viaţa omului este o floare ruptă din veşnicie şi pusă într-un vas plin cu sânge.
Viaţa – haina scumpă cusută cu firul amintirilor.
Viaţa – magazinul de cumpărături în care unii oameni pot proba orice suflet în faţa oglinzii, până se plictisesc.
Viaţa – muzeul cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre, topindu-se.
Sufletul – cârpa curată cu care ne ştergem în fiecare dimineaţă pantofii.
Sufletul – firul invizibil dintre oameni şi stele.
Sufletul se oglindeşte în fântâna propriilor noastre lacrimi.
Sufletul – chipul nevăzut al lui Dumnezeu.
Câteodată sufletele oamenilor se iubesc dincolo de dorinţele minţii şi ale cărnii. Atunci apare inexplicabilul iubirii şi tragedia destinului.
Sufletul – orga de lumini a trupului.
Poezia – cea mai bună porţie de fericire pe stomacul gol.
Poezia – trecerea de pietoni dintre viaţă şi moarte.
Nu în biblioteci trebuie căutată istoria poeziei, ci în arhivele sufletului.
Examenul de capacitate al unui poet este acceptarea şi înţelegerea suferinţei. Cel de maturitate este metamorfoza, iar cel de genialitate este transcendenţa.
Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.
Omul caută toată viaţa chei pentru porţi care se pot deschide cu glasul inimii.
Cel mai greu pentru omul care vrea să ajungă foarte sus nu este să înveţe zborul, ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos.
Nu mai trage cu ochiul, îmi vei săgeta inima.
Când eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii.
Lacrimile – bagaje pline cu amintiri pe care sufletul le aruncă în brațele umbrei.
Visul e pictura în care sufletul folosește amintiri în loc de culori.
Lacrimile – oceane în miniatură în care sunt vii doar amintirile.
Amintirile umezite de lacrimi se usucă pe sfoara de rufe întinsă între două inimi.
Pe omul care își păstrează caracterul frumos, îl încap toate hainele amintirilor.
Primul glas al omului este glasul inimii. Primul și ultimul.
Sufletul, un colț din pătura cerului, cu care inima se învelește.
Visele, mâini de fum cu care pipăim nemurirea.
Inima, fruct pârguit de soarele interior. Cade numai în palma lui Dumnezeu.
Poezia, cochilie în care se aude vuietul sângelui.
Amintirile, rodul cel mai sănătos de pe colinele inimii.
Orice nouă viață e un fruct cules din copacul viselor.
La rădăcina tuturor amintirilor se află lacrima de fericire a mamei.
Sufletul, fluture înhămat la caleaşca inimii.
Suntem vaccinați cu vise, pentru a ne continua viețile. Dintre toate reacțiile adverse, cel mai greu de controlat este dragostea.
Îmi plac saloanele de înfrumusețare. În special cele din amintiri și din inimă.
Poetul – o pasăre care cântă în luminișul amintirilor sale.
Iubirea e ca o cană fierbinte de ceai. Se inspiră adânc, se soarbe încet și se ține cu grijă de toartă.
Între palmele lui Dumnezeu – universul uşor ca o lacrimă. Între palmele omului – o lacrimă grea cât tot universul.
Tristețea – iubire retrasă în cochilia gândului.
Ce-nseamnă fericirea? Să guști din nectarul clipei.